Îmi plac vinurile și brânzeturile
românești, toată lumea știe. Am inițiat proiecte și am scris articole. Îmi plac
oamenii care vin cu bucurie la evenimentele care onorează autenticitatea
produselor românești și calitatea lor.
Acum, în miezul verii, a fost organizat
de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro un nou eveniment
Branzeturi cum se… cuVin. Locația aleasă a fost o surpriză, un loc frumos în centrul
orașului cu mese amenajate special pentru noi și o servire foarte bună. Este Vintage la Pasaj, nu am mai fost până acum, dar am
fost foarte încântată și este potrivită pentru întâlnirile bloggerilor.
Crama Dragași se află în
renumita zona viticolă a României, la Drăgășani. Calitatea solului provoacă
producatorul să realizeze vinuri care sunt apreciate de consumatori. Promovarea
vinurilor Pelerin se realizează prin evenimente și prin turismul viticol.
Podgoria, crama, un salon pentru degustări și o pensiune de lux sunt mijloacele
prin care vinul atrage prietenii.
Vinurile
propuse au fost Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Rose obținut din Pinot Gris, adică
doua vinuri albe și un Rose realizate din prima recolta 2015. Vinurile roșii
vor fi lansate la toamnă.
Combinația
care mi-a plăcut foarte mult a fost Pinot Gris 2015 și brânza proaspătă de la
Horezu. Pinot
Gris 2015 este un vin alb demisec
cu 12,4% alcool. Mi-a plăcut foarte
mult, este un vin
proaspăt, dar acid, cu un post gust intens. Un vin bine realizat care atrage.
Sunt
puține crame în România care vinifică Pinot Gris și trebuie apreciat acest
lucru. Pinot Gris 2015 a fost preferatul meu și cuvântul care i se potrivește
este călătorie. Este gândul de a porni în călătorie la Crama Drăgași pentru a-l cunoaște mai bine.
Asocierea acestui vin a fost propusă de Răzvan Stanciu, reprezentantul cramei. A fost propusă o brânză proaspătă realizată în zonă, un produs local care se potrivește foarte bine cu vinul.
Este
prima dată când un producător face această propunere la evenimentele noastre de
degustare de vinuri, este meritul cramei care caută produse de calitate din
zonă pe care să le asocieze cu vinurile sale.
Vinurile Pelerin au fost acompaniate de brânza nematurată
Horezu fabricată de Five Continent Horezu. Această companie și-a început activitatea în
2001 și produce brânza
fermentata de Horezu (3-6 luni, 6-12 luni, peste 12 luni), produse
din lapte de oaie. Materia primă este de înaltă calitate, din zonă, de la oile
care cresc pe munte. Este singurul produs românesc premiat la International
Cheese Awards-Nantwich 2015, primind calificativul Highly Commended.
Am scris multe articole despre brandurile autentice și le promovez cu drag.
Cuvantul
potrivit combinației pe care am ales-o, Pinot Gris 2015 și branza de Horezu,
este parteneriat. Este un
parteneriat al produselor și un parteneriat al producătorilor. Cred în parteneriatul Cramei Dragași
care are vinuri bune și doreste să promoveze calitatea lor și tradiția zonei prin dezvoltarea unor pachete turistice, cu compania
Five Continent care promovează la nivel internațional produsele de calitate obținute
la Horezu, produse care promovează tradiția.
Experiența pe care am avut-o la
acest eveniment este specială. L-am cunoscut pe Răzvan Stanciu, care ne-a
prezentat produsele și ne-a explicat conceptul inovator și de promovare al acestor branduri. Este
prima dată când am cunoscut vinuri și brânzeturi din aceeasi zonă.
Activez într-o organizatie
non-guvernamentala și am inițiat și implementat în 2014 proiectul E-nature de
promovare a Depresiunii Horezu. Am cunoscut locurile, oamenii și tradițiile.
Ceramica
de Horezu este patrimoniu Unesco și am inițiat după aceea un alt proiect de promovare
a ceramicii de Horezu în variantă contemporană cu ajutorul renumitului designer
Adrian Oianu.
Am
povestit despre aceste proiecte deoarece după ce am cunoscut produsele prezentate
la această degustare cred că poate fi atrasă și ceramica în variantă contemporană
alături de vinurile Pelerin și brânza Horezu, cel puțin pentru pensiunea de 5
stele de la Drăgași sau pentru prezentarea brânzeturilor la Festivalurile
Internaționale.
Acest eveniment poate fi începutul
unor proiecte interesante.
O imbinare a artei si traditie ar fi ceva de neuitat. Felicitari pentru concept.
RăspundețiȘtergereAvem traditie si avem artisti renumiti. Trebuie sa aratam si altora cine suntem si sa ne bucuram impreuna. Ma bucur ca iti place si te mai astept pe blog.
RăspundețiȘtergere