sâmbătă, 29 octombrie 2016

Hruba de la Banu Mărăcine așteaptă oaspeți



Stațiunea Didactică Banu Mărăcine este renumită pentru calitatea vinurilor roșii, albe și aromate. Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro. au fost invitați să organizeze împreună un eveniment Brânzeturi cum se...cuVin

Este un eveniment special, o vizită la Hruba de la Banu Mărăcine, o întâlnire cu oameni pasionați care obțin vinuri renumite și după aceea o degustare de vinuri și a branzeturilor Delaco. 
Mircea Bica - directorul stațiunii, Adrian Leoveanu - inginer șef și Mihaela Voicu - ghidul nostru în Hruba – Crama Banu Mărăcine ne-au primit cu bucurie.

În 1975 a luat fiinţă Staţiunea Didactică Banu Mărăcine care funcţionează în cadrul Universităţii din Craiova, având ca obiect de activitate instruirea practică a studenţilor, desfăşurarea activităţii de cercetare a cadrelor didactice şi implementarea rezultatelor cercetării în producţie, producerea de seminţe şi material săditor și alte activităţi. 
În 1984 a fost construită Hruba, locul unde se maturează vinurile. Este una dintre cele mai mari din tara, are două intrări şi un tunel care face legătura între o cramă veche şi o cramă nouă. Sortimentele de vinuri sunt ţinute în butoaie de stejar.

Am coborât mai multe trepte și am ajuns în vinotecă. Sticlele sunt aranjate pe rafturi în poziţie orizontală. Cele mai vechi soiuri datează din 1970. 

Am vizitat Hruba, am făcut fotografii și am fost invitați la degustare. 

Sala de degustare era pregătită, la intrare era frumos aranjată masa cu brânzeturile renumite de la grupul francez Savencia, brânzeturi distribuite de compania Delaco și vinurile de la Crama Banu Mărăcine. Sauvignon Blanc și Camembert; Cabernet Sauvignon și Grana Padano; Fetească Neagră și Cașcaval Afumat sunt asocierile pregătite. 

Combinația mea preferată a fost Fetească Neagră de la Banu Mărăcine și Cașcaval afumat de la Delaco. 
Feteasca Neagră este unul dintre cele mai vechi soiuri românești. Feteasca neagră etalează calități ajungând ca, în anii favorabili să depășească calitativ chiar și vinul Cabernet Sauvignon, considerat în unanimitate regele vinurilor roșii. 
Mă bucur că Feteasca Neagră are rezultate foarte bune aici, mi-a plăcut foarte mult, este un vin cu 13% alcool, roșu rubiniu și are un post-gust intens. 


Asocierea a fost potrivită, cu cașcavalul afumat de la Delaco, care are o textură fermă și ușor sărat. 
Cuvântul ales pentru Feteasca Neagră de la Banu Mărăcine este vocație, pentru cașcavalul afumat de la Delaco este tradiție, iar combinația între cele două reprezinta prietenie.  

Banu Mărăcine este unul dintre cele 12 areale viticole recunoscute ale României în care se pot obţine vinarsuri. Seara s-a terminat cu prezentarea unui vinars ROUA PLAIULUI asociat cu ciocolată amăruie 99%. Un vinars distins în 1996 cu medalia de argint pentru fineţea, rafinamentul său şi pentru autenticitatea tehnologiei prin care se obţine, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva. Nu știam acest lucru și aceasta este informația pe care am aflat-o la acest eveniment și m-a impresionat.

Am descoperit acum  un loc pe care trebuie să-l promovăm, să organizam și alte evenimente.  O seară minunată într-un loc de poveste.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu