sâmbătă, 14 martie 2015

ALBASTRE... mi-aș dori să fie toate căminele studențești din Regie.




Am avut întâlnirea de 25 ani de la absolvirea facultății. Ne-am întâlnit în Regie, locul în care am împărțit toate bucuriile tinereții, timp de 5 ani. Am terminat Politehnica și am stat în caminul P11. Am mers să vedem căminul nostru și povesteam pe drum despre aventura de la fiecare început de an ca să obții un loc în cămin. Fiecare dintre noi, arăta câte un geam, unde e camera în care a stat. În anul I, stăteai obligatoriu la parter. Camerele aveau paturi suprapuse și din patul de sus vedeai toată lumea care se plimba pe Cheiul Damboviței. Pe toata strada sunt tei și studenții se plimbau ținându-se de mână, așa că abia așteptai un motiv ca să ieși și tu din casă. Ce mai era frumos când stăteai la parter? Când se termina sesiunea, era plin de borcane sparte în fața geamului. Fiecare student arunca un borcan pe geam, după fiecare examen….ca sa aibă succes și la următorul.
Dupa ce am terminat cu amintirile, am început să comentăm….că nu este nimic schimbat, căminele arată la fel. Au termopane și atât.Nu sunt reabilitate termic, deși ar scădea cheltuielile de întreținere și ar crește confortul. Unele colege au copiii în străinătate la studii și acolo sunt grădini verzi pe acoperisul căminelor campusurile universitare.Este folosită apa de la ploi, scad cheltuielile căminului și în plus sunt amenajate pe acoperiș spații destinate studenților.


A fost inițiat un proiect acum câțiva ani prin care doreau să reabiliteze termic căminele din Regie, cu finanțare de la Uniunea Europeană, dar nu s-a întâmplat nimic. 
  
A fost suficient să înceapă cineva să spună “reabilitare termica” a blocurilor că s-au aprins discuțiile. Fiecare a început să povestească cât de greu este să îți convingi toți vecinii să fie de acord ca să se reabiliteze blocul....chiar dacă e aproape gratis. Unii și-au făcut reabilitarea termică pe banii lor și acum când văd că sunt diverse programe ale primăriei pur și simplu nu vor să semneze formularul prin care își dau acceptul pentru reabilitarea blocului. Blocurile în oraș sunt pestrițe, unul și-a făcut la etajul 2, unul la etajul 4, dar ne-am obișnuit așa, acum vecinii nu se mai cunosc între ei. Una dintre colege este în prezent auditor energetic și a început sa ne povesteasca in primul rand de obligativitatea deținerii unui  certficat energetic al locuinței. Dacă vrei să vinzi, trebuie să îi oferi viitorului proprietar acest certificat.Dacă închiriezi îți trebuie un certificat energetic de închiriere pe care să i-l prezinți celui care stă cu chirie și bineînțeles că este necesar și atunci când cumperi să studiezi acest act, ca să evaluezi corect locuința.

 În toiul acestei discuții, Anca ne-a povestit că fetița ei a trecut printr-o problemă de viață și a ajutat-o tocmai “certificatul energetic”. S-a căsătorit și s-a mutat împreună cu soțul ei într-un apartament după zeci de vizionări cu agenții imobiliari. Le-a plăcut poziția apartamentului, deși nu avea îmbunătățiri, așa că s-au apucat să vadă ce se poate îmbunătăți. Au chemat o echipă și au reabilitat termic apartamentul, dupa aceea au alergat prin magazine sa găseasca mobila pe care și-o doreau și au amenajat apartamentul așa cum și l-au dorit. După un an de zile, în familia lor, de la niște lucruri banale s-au certat și au vrut să divorțeze. Toată familia a încercat să ajute cumva, dar păreau lucrurile între ei hotărâte. Apartamentul era ceea ce îi mai lega și discuțiile dintre ei se învârteau doar în jurul apartamentului. Trebuia obținut un nou certificat energetic pentru că făcusera îmbunătățiri în locuință și doar asa puteau să vândă apartamentul și era necesar, bineînțeles, să meargă din nou pe la agențiile imobiliare ca să găsească cumparator. După vreo trei săptămâni de alergat, într-o seară, tinerii au stat de vorbă, și-au amintit cât de mult și-au dorit apartamentul în care stau…și s-au împăcat. Ne-am bucurat foarte mult că tinerii sunt în continuare împreună…datorită unui certificat energetic.

La finalul petrecerii de la restaurant, în care am sarbătorit 25 de ani de la absolvirea facultății, colega noastră care este auditor energetic ne-a luat datele de contact și ne-a promis că ne trimite informații despre certificatul energetic.
Am primit acum câteva zile mai multe detalii, site-uri unde găsim mai multe informații și aceaste fotografii.

                                          bloc nereabilitat      


                                              bloc reabilitat


   ALBASTRE mi-aș dori să fie toate căminele studențești din Regie.
   


3 comentarii:

  1. Ar fi bine ca din aceasta primavara sa infloreasca albatrelele astea peste tot, nu numai in Regie. Asa poate nu ne-am mai albastri noi toata iarna de frig si ne-am bucura mai mult de acest anotimp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Regia are acelasi farmec, dar caminele ar trebui sa fie si ele "in pas cu vremurile".

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar trebui sa se intample cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere