sâmbătă, 8 octombrie 2016

Puterea și emoția muzicii lui Alexandru Tomescu



Muzica e lucrul cel mai personal, stabilești o conexiune directă la inima, la sufletul celui care ascultă. Lumea de pe scenă e foarte fragilă, totul există în funcție de cum se conectează publicul și muzicienii în această lume fantastică. Așa a început povestea spusă de Alexandru Tomescu la Webstock 2016. O poveste de viață, o poveste care îi motiveaza pe cei din jur, o poveste spusă cu o voce caldă și însoțită de imagini interesante pe care nu le-am mai văzut până acum. 

Când a câștigat vioara Stradivarius toți voiau să pună mâna pe ea, era un subiect de tabloid. Pentru că într-adevar această vioară este a noastră, a tuturor românilor și trebuie să o ascultăm, a început să schimbe percepția publicului. Provocarea a fost să metamorfozeze totul într-un capital social, așa s-au născut turneele Stradivarius, turnee în care vioara și Alexandru Tomescu au pornit la drum, au călătorit prin țară. S-au încheiat 9 ediții. 

În primul turneu a cântat sonate, piese de virtuozitate. În 2011 a riscat, a spart niste bariere și a cântat capriciile lui Paganini. Fiecare capriciu a avut un clip video care să dea substanță vizuală muzicii. Publicul a primit cu bucurie această propunere și așa a urmat primul DVD cu interpretarea lor. Mai târziu a oferit muzica clasică alături de teatrul non-verbal cu doi actori din trupa lui Dan Puric, a urmărit să potențeze mesajul muzicii. 

Alexandru Tomescu și-a continuat povestea lui și m-a fermecat. Ascultam și îmi doream să fac parte din poveste.
El spune că lucrurile nu s-au schimbat față de vremurile trecute, singura diferență e apariția electricității. 
Muzica are viață, pleacă de la instrumentist către public. Trebuie ca interpret să îți asumi riscuri, să cânți altfel decât alții, cu convingere. Contează implicarea, contează sufletul pe care-l pune artistul și transmite tot ce are de spus lumii.


Muzica are puterea de a emoționa, unora nu le place, dar important este să nu îți fie indiferentă. Acum experimentăm, muzica clasică trebuie altfel prezentată, este important felul în care ajunge la public. Am aflat ca muzica te scoate din timp, îți dă alt ritm al vieții. În turneul Stradivarius Alexandru Tomescu a cântat 2 ore și jumătate fără întrerupere într-o catedrală și nimeni nu a plecat.
A dat o dimensiune caritabila acestor concerte.

Am aflat despre multe campanii în care s-a implicat dar cel mai mult mi-a plăcut campania prin care a prins din nou viață casa copilăriei lui George Enescu de la Mihăileni, o casă pe care unii doreau să o dărâme. Alexandru Tomescu împreună cu marele pianist și prieten Eduard Kunz a cântat la Mihăileni și a povestit despre curajul de a oferi. 


M-a bucurat foarte mult alegerea echipei de la Webstock 2016 de a-l invita pe Alexandru Tomescu la o întâlnire cu bloggerii. 

Am fost în sala de concert de la Filarmonica Oltenia din Craiova, la spectacolele sale din Turneul Stradivarius și am scris despre această întâlnire. Împreună cu alți bloggeri merg la Filarmonica Oltenia, dar până acum nu am avut ocazia să-l ascult pe Alexandru Tomescu vorbind despre proiectele sale și magia muzicii. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult din ce ne-a spus la Webstock? 
Dacă dispare muzica, dispare emoția ...

3 comentarii:

  1. Nu stiam ca a scos un DVD. Ma apuc sa il caut!

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost un concert special.Cred ca este si pe TVR+.A fost transmis de cateva ori la TVR.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poti te rog sa imi spui ce parere ai de abordarea mea din articolul acesta si sa adaugi cateva branduri din industriile creative?Multumesc. http://mirelacoman.blogspot.ro/2016/09/sunt-branduri-din-industriile-creative.html

    RăspundețiȘtergere