sâmbătă, 23 aprilie 2016

Costumul elisabetan și Festivalul Internațional Shakespeare



FestivalulInternațional Shakespeare, o ediție dedicată aniversării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare se desfășoară în perioada 14 – 26 aprilie 2016 la Craiova, București, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea și Dr. Tr. Severin. Spiritul și poveștile nemuritoare ale lui Shakespeare vor fi prezentate publicului din România prin intermediul a 46  de evenimente culturale și spectacole în interpretarea unor artiști și companii teatrale din 15 țări de pe patru continente.  

Acest festival este considerat de către specialiști drept unul dintre cele mai importante din întreaga lume. Emil Boroghină, directorul fondator al festivalului, a afirmat la ceremonia de deschidere: “Manifestarea a crescut de la o ediție la alta, iar anul acesta a ajuns la a X-a ediție. Suntem bucuroși că acest festival figurează în rândul marilor manifestări europene și mondiale dedicate marelui Will”.

Deschiderea festivalului a prilejuit vernisarea expozițiilor aflate în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova: Expoziţia COSTUMUL ELISABETAN realizată de Studenţii Departamentului de Scenografie de Teatru de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, coordonator profesor universitar doctor Ştefania Cenean, 



expoziţia de postere şi carte SHAKESPEARE – 400 realizată cu concursul Institutului Shakespeare de la Stratford-upon-Avon şi Universităţii din Birmingham (Marea Britanie), 


expoziţia de picto - impulsuri SHAKESPEARE AD INFINITUM a artistei Oana Maria Cajal din Montreal (Canada) și expoziţia LUMEA LUI SHAKESPEARE a artistei Miruna Budişteanu.

M-a fermecat expoziţia COSTUMUL ELISABETAN și mi-am dorit să îi cunosc pe studenții care au lucrat cu multă pasiune.
 Această expoziție reprezintă proiectul de semestru al studenților din anul II: un costum pentru personajul Elisabetei, proiect propus de către  profesor universitar doctor Ştefania Cenean, câștigătoarea premiului UNITER pentru scenografie. Ștefania Cenean este cunoscută și iubită de craioveni, prin dăruirea cu care a creat decorurile și costumele pentru spectacolele Titus Andronicus, Phaedra și Danaidele, spectacole în regia lui Silviu Purcarete. 

 Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de extraordinară de înflorire artistică și culturală. În perioada elisabetană, teatrul se situa în centrul vieţii publice.
  

Am aflat de la studenți că realizarea unui costum presupune cunoștințe aprofundate de istorie, pictură și grafică. Pentru expoziția dedicată Festivalului Internațional Shakespeare, au citit despre perioada istorică de la sfârșitul secolului XVI și au scos tipare de la 1595 din cărțile dedicate istoriei costumului.

Mădălina Sandu

Clara Pop

 Costumele pe care le-au realizat la atelierul de tehnologie de costum păstrează o notă apropiată de costumele elisabetane alb- negru . Gulerul este din pânză și tull apretat cu aplicații aurii, pe corsaj sunt folosite mărgele. Rochiile din epoca Reginei Elisabeta sunt din catifea, turnurile sunt largi și corsetul le face femeilor o talie de viespe. 

Maria Madalina Niculae

Alina Grecu
 
Studenții au făcut înainte un costum de probă (costum mulaj) care oferă o privire de ansamblu, dupa care au folosit materialele pe tiparele originale. Fiecare și-a pus amprenta personală, a adăugat elemente de epocă, a mers spre modernitate prin detaliile și accesoriile folosite.

Mihaela Popescu

Florentina Burcea
 
Materialele au fost alese împreună cu doamna profesor universitar doctor Ştefania Cenean. Pentru transportul acestor costume sunt folosite cutii mari care oferă spațiul necesar depozitării lor.  Studenții participă la montarea decorurilor pentru spectacolele din Festivalul International Shakespeare din Craiova și au ocazia să cunoască profesioniști renumiți pe plan mondial. 

 Expoziţia COSTUMUL ELISABETAN m-a impresionat, creeaza o lume în care ți-ar plăcea să revii din când în când.




În Craiova ar fi interesant să avem în Centrul Vechi o cafenea dedicată lumii lui Shakespeare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu