miercuri, 11 noiembrie 2015

Războiul rece dintre un bărbat și o femeie dispare la Paris


 
Mi-am dorit să văd Parisul de când aveam 5 ani. Începusem să învăț limba franceză cu o profesoară care iubea foarte mult copiii. Și acum îmi amintesc cărțile ei colorate în care erau imagini cu Turnul Eiffel, Arcul de Triumf și râul Senna. Ne povestea despre fiecare în parte, așa că aflasem multe lucruri despre stilul de viață și frumusețile Parisului. 
În clasa întâi am fost repartizată într-o clasă în care se preda limba germană, dar am continuat în particular pregatirea la franceză cu profesoara mea. După terminarea facultății m-am hotărât să merg să văd Parisul. 

Acest #jurnaldecalatorie este  amintirea unei vacante speciale.Am căutat pe internet cât mai multe informații despre oferte circuite. În Paris mi-am planificat să stau o săptămână. Am vrut să văd cele mai importante obiective turistice, cartierul Latin, să cunosc gastronomia franceză care este atât de renumită și să vizitez bineînțeles La Defance. 
Oferta de cazare în Orasul Luminilor e diversă, sunt apartamente mobilate care îți oferă posibilitatea sa gătești rapid un mic dejun, sau hostel cu mic dejun și bineînțeles hoteluri care îți oferă posibilitatea de a lua masa la restaurant. Metroul străbate întregul oraș și am căutat să găsesc o ofertă de cazare aproape de o stație de metrou, dar poți alege și excursii cu ghid turistic. 

Parisul l-am văzut la mijlocul lui decembrie, dar era vremea frumoasă și m-am plimbat de dimineața pînă seara.



Erau foarte mulți tineri care veniseră în circuite turistice, vizitau orașul, îi vedeai peste tot cu hărțile în mână și cu ghidurile turistice. Am întâlnit o pereche de americani care peste două zile pleca din Paris spre Turcia și voia să ajungă la Sighișoara. Am fost foarte mândră că sunt româncă și i-am povestit despre Sighișoara. 

Mi-a plăcut Turnul Eiffel pentru frumusețea lui și pentru dragostea constructorilor care au avut viziunea să ofere orașului o bijuterie care va dăinui. Am admirat de la înălțime arhitectura din centrul orașului și în zare arhitectura zonei Le Defance.



E foarte frumos să te plimbi în Paris și să stai de vorbă cu pictorii, să vezi lumea din jur cumpărând cadouri pentru cei dragi, să intri într-o cafenea și să faci planuri despre ce o sa vizitezi a doua zi. 


 
Am vizitat multe obiective turistice, dar mi-a plăcut să simt pulsul orașului, am mers mult, am stat pe bancă, am admirat spectacolele pe care le vedeai la orice pas. 




Am vizitat zona de nord dar și sudul orasului, am vrut să ajung la Sorbonna, să intru în librăriile de acolo și în parcurile din jur. Este mult mai liniștită partea de sud a Parisului, este plină de flori și bineînțeles arta stradală este la ea acasă. 



 M-am plimbat cu metroul, cu autobuzul și am fost uimită de liniștea care era în mijloacele de transport. Parisul este orașul pe care l-aș vizita de mai multe ori pe an, dar îmi doresc să vizitez și alte țări. 

Acum poți vizita orice țară și ceea ce mi se pare interesant pentru tineri este posibilitatea de a merge cu colegii prin intermediul programului Work and Travel să lucrezi în SUA și cu banii obtinuți să vizitezi și să te distrezi. Este un bun prilej pentru a-ți testa cunostințele de limba engleză și abilitățile de comunicare necesare în viitoarea carieră. 
Am întâlnit mulți tineri care povesteau că i-a ajutat la angajare faptul că au menționat în CV că au participat la acest program. 
Articol scris pentru SuperBlog 2015. 

Sursa foto: fotografii proprii 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu